Iulia Brad: Viața bate filmul, iar cartea viață e

Iulia Brad: Viața bate filmul, iar cartea viață e

Iulia BradTânără cu aspirații și vise mărețe, Iulia Brad ne vorbește despre „raftul său cu iubiți”. Pe viitor, poate ne va bucura și cu o carte despre oameni „original de simpli”. Acum, însă, vă invit să descoperim micile secrete despre cum alege o carte, ce lecții a învățat din ele, care este cartea care a marcat-o și multe alte curiozități despre cărți.

-Iulia ce cărți sunt obligatorii pentru un jurnalist?

-Pe o notă de sinceritate am să spun că, nu știu, chiar nu știu. Întrucât, unu, nu cred că sunt abilitată să pronunț „verdicte” atât de serioase (zâmbește) și, doi, consider că depinde mult și de specializarea jurnalistului, nemaipomenind de gusturile individuale, deci preferințele unui om, care nu se discută. Cert e că-i obligatoriu, în opinia mea, ca fiece persoană ce își dorește să devină sau este deja jurnalist să aibă cunoștințe temeinice sau cel puțin, de bază, adică să le cunoască esența și să poată purta o discuție in(teresantă)teligentă despre politică, cultură, religie, istorie mai ales, limba română în special, geografie, psihologie și, bineînțeles, nu numai. Să fie în pas cu actualitatea și să poarte cu sine, legată la piept sfânta carte de gramatică a limbii române.

Totodată, consider crucial să cunoască cel puțin două limbi străine, să ci(ns)tească cartea Onoarei profesionale, a Demnității și Responsabilității și, în mod deosebit, a Adevărului, pe care este obligat prin definiție să-l aducă omului simplu, (cetățeanului, dacă vreți) pentru care, în fond, și lucrează.

Iulia Brad

Iulia Brad-Ce carte te-a influențat cel mai mult? De ce?

-Biblia este cartea pe care o citesc acum și ea este cea care mă influențează mult în acțiunile mele zilnice la nivel de gând, atitudine, oameni, decizii. Cred că este o Carte care trebuie citită de fiecare creștin, în tăcere și cu sinele „acasă”. Mă influențează pentru că este o carte din mai multe cărți, un izvor de istorie și dragoste, capabil să mă facă să-nțeleg că tot ceea ce s-a descoperit de-a lungul timpului, Cartea Cărților, așa cum e numită des, știa demult. E adevărat, e și un catalog al cruzimii și a tot ce e mai rău în natura umană, dar trebuie să știm și această latură a noastră, ca să n-o mai invocăm în noi. Revenind puțin, dintre acelea care m-au impresionat (primele ce-mi vin în minte, că sunt totuși mai multe) sunt „Eseu despre orbire” a lui Saramago, „1984” de Orwell, „Pendulul lui Foucault” de Umberto Eco, „Portretul lui Dorian Gray”, „Arcul de triumf” de Erich Maria Remarque și, încă ceva bun, desigur.

Iulia Brad-Cine ți-a insuflat dragostea față de cărți?

-Vin dintr-o familie de oameni care au citit mereu, inclusiv grație profesiei lor: mama – pedagog, tatăl – locotenent major, militar. Mama, mai mult ne citea, tata citea mai mult pentru el, apoi ne povestea ore la rând (zâmbește). Cred că voi păstra mereu-mereu vie în mintea mea imaginea tatălui meu bun care citește cărți, ziare (la care se abonează cu regularitate) și alte texte utile unui gospodar, care-a ajuns acum, de altfel, să își doruiască mult copiii plecați, care la studii, care la muncă. În altă ordine de idei, nu cred că îți insuflă cineva dragostea asta livrească. Despre inspirație se zice că ea există dar trebuie să te găsească muncind. La fel e și cu iubirea de cărți: până nu iei o carte în mână, până nu-i simți factura, mirosul, până nu-i sorbi din cuvânt și din gând nu poți s-o descoperi și s-o iubești purtând-o la suflet. Eu am reușit să fac asta cred și lucrez acum asupra unei și mai bune discipline, care să îmi permită să citesc mai mult(e), mai repede, mai eficient și în mai multe limbi, în paralel.

Iulia Brad-Care sunt cele mai importante lecții învățate din cărți?

-E dificilă întrebarea asta. Cu toate acestea, din tot noianul de lecții învățate de-a lungul timpului din cărți, le voi menționa pe următoarele:

  • Nu contează ce reprezinți în ochii altora, nici ce ai tu. Cel mai important este ce ești tu cu adevărat, contează esența ta. (Aforisme despre înțelepciunea în viață, Arthur Shopenhauer)
  • Adesea trecem pe lângă fericire, fără să o vedem, fără să o privim, şi dacă am văzut-o şi am privit-o, de cele mai dese ori se întâmplă să nu o recunoaştem. (Contele de Monte-Cristo, Alexandre Dumas)
  • Niciodată nu grăbi lucrurile. Momentele nu vin niciodată târziu sau devreme. Ele vin când le bate ceasul, al lor, nu al nostru. (Eseu despre orbire, Jose Saramago)
  • Pentru că noi devenim asemeni celor 5 persoane în compania cărora petrecem cel mai mult timp. (Pe fontul de vest nimic nou, Erich Maria Remarque)
  • Nimeni nu-ţi poate deveni mai străin decât o fiinţă pe care ai iubit-o cândva. (Arcul de triumf, Erich Maria Remarque)
  • Nu aștepta nimic și nu vei fi dezamăgit.
  • Sfatul cel mai important: iubeşte, iubeşte, iubeşte cu tot sufletul şi… iartă. (Frumusețea înțelepciunii, Sfaturi duhovnicești, Părintele Arsenie Papacioc)
  • Pentru a demonstra integritate și a fi demn de admirație și respect față de sine în primul rând, omul nu trebuie să-și vândă sufletul pe doi galbeni, ci să-și păstreze coloana vertebrală, valorile și principiile. (Singur împotriva tuturor, Constantin Stere)
  • Nu contează care este mediul în care ai crescut. Dacă ai crescut în sărăcie și ai ajuns bogat în timp, spune mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate nevoile și condițiile grele în care ai crescut – anume lor ai ajuns ceea ce ești astăzi.
  • “Three things – autonomy, complexity, and a connection between effort and reward – are, most people agree,the three qualities that work has to have if it is to be satisfying.” (Outliers: The Story of Success, Malcolm Gladwell)
  • Studiază mai întâi cauza, abia apoi efectul. (Politica, Aristotel)

Iulia Brad-Ce preferi: să vizionezi filmul sau să citești cartea?

-Mereu am preferat să citesc cartea. Și asta pentru că am insistat să-mi creez versiunea mea imaginativă, versiunea proprie de film. Una nealterată, văzută prin ochii minții mele și nu prin ai unui regizor care a acționat prin prisma experienței, cunoștințelor și impresiilor sale. Altfel spus, viața bate filmul, iar cartea viață e.

-Apreciezi valoarea unei cărți pe baza gustului personal sau a recomandărilor criticilor ori a prietenilor?

-În mod obișnuit eu intru în bibliotecă așa cum aș intra într-o farmacie, (farmacie pentru suflet, vorba lui Osho). La farmacie alegi ceva bun pentru corp, la bibliotecă, ceva bun pentru suflet. Ei și dacă ce-ți trebuie pentru corp, cel mai bine știe medicul/farmacistul, când e vorba despre sufletul tău, de ce ai nevoie cu exactitate știi cel mai bine tu. Asta înseamnă că eu îmi aleg singură cărțile pe care să le citesc și le apreciez tot după criterii riguroase stabilite de mine. Țin cont, bineînțeles și de recomandările prietenilor mei, ale profesorilor – dar numai de recomandările celor în care am foarte multă încredere și pe care îi cunosc bine.

Iulia Brad-Cât timp dedici lecturii?

-Dedic serile mele lecturii și nopțile tot. De aceea, dacă a doua zi mă întâlnești și mă găsești nițel somnoroasă să fii indulgent și să știi că e din motiv că am lecurat ceva bun în ajun și n-am putut lăsa cartea din mâini. Despre timp. Îmi vine greu să cuantific timpul dedicat cărții, dar e cert că citesc oriunde și oricând am ocazia. Una-două și am scos cartea din geantă, fie în parc, fie în transport, fie acasă sau la birou.

Iulia Brad-Care este părerea ta despre literatura contemporană?

Atâta timp cât a născut cărți bune, o cinstesc.

-Care ar fi cinci cărți pe care crezi că oricine ar trebui să le citească?

-Nu recomand cărți. Pentru că e prea periculos și prea individual și responsabil. Se poate alege însă ceva din cele câteva enumerate mai sus.

Iulia BradCe apreciezi cel mai mult la o carte?

-Mirosul. Stilul. Gustul, în sensul scrierii gustoase, de poftă și deliciu. Ideile și experiența autorului care a scris-o. Capacitatea autorului de a-ți fura mintea pe tot parcursul lecturii. (Bine, bine! și hârtia-mi este importantă, dar despre asta azi nu spun.)

-Ai cochetat sau cochetezi cu ideea de a scrie o carte? Dacă da, despre ce ar fi?

-Da, mi se mai întâmplă să mă gândesc la cartea mea. Ar fi un fel de jurnal de călătorie, cu povești de viață, despre oameni simplu-de-originali. Toate la timpul lor.

Iulia BradAutorul și partenerul proiectului: Librăria online Cartea Ta

Text: Cristina Straton

Fotograf: Alex Morgoci

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *