Macii roŞii ai Victoriei. Războiul nu are chip de femeie-Svetlana Aleksievici

Macii roŞii ai Victoriei. Războiul nu are chip de femeie-Svetlana Aleksievici

A fost război.
Ecoul lui
Şi-acum mai este viu…

copertc483

1939-1945. Ani ai sîngeroasei lupte între forţe mondiale pentru interese geopolitice. Ani ai suferinţelor şi durerilor, ai lacrimilor uscate şi a feţelor îndreptate spre cer. Apocalipsa. Un război în care nu cred că a ieşit cineva învingător cu adevărat. Un conflict global care practic a decimat speranţa şi gustul dulce al vieţii. Şi iată că în acest infern parcă rupt din opera lui Dante s-au proliferat Femeile.

Svetlana Aleksievici (biografia autoarei), o jurnalistă din Minsk, de altfel persecutată de actualul regim politic din Bielorusia, a încercat să descopere acest conflict armat nu din perspectiva Victoriei generale, ci din istorisirile făcute de combatante. Manuscrisul rezultat este unul cutremurător, pe alocuri atît de dureros încît lacrimile mi-au împăienjenit ochii şi efectiv îmi simţeam inima bătînd într-un ritm alert. Confesiunile acestor Femei, Mame, Luptătoare sunt atît de realiste, atît de murdare pe alocuri, încît fără să vrei îţi poţi imagina cum arăta frontul, companiile militare, viaţa de partizan sau interogatoriile SS-iştilor. Am parcurs paginile cu o adevărată stupefacţie, pentru că e greu să crezi că un Om, o Femeie poate răbda atîta. Or, poate ele erau nişte semizeiţe care de bunăvoie se înrolau în rîndurile Armatei Roşii, lăsînd feminitatea sau gingăşia undeva în adîncul viselor. Mărturiile lor respiră de emoţii şi incomensurabilă sensibilitate:

fragment-2

„Am înţeles atunci că totul poate să ardă.. Chiar şi sîngele arde..”

„Ori de cîte ori culeg flori de cîmp, îmi amintesc de război. În război nu am cules nici o floare…”

Unele fragmente deschid oglinda spre sentimentalismul femeilor şi micile lor pasiuni:

„Oricum îndată ce părul le creştea puţin, le făceam şi fetelor noaptea coafuri. În loc de bigudiuri aveam conuri de brad.. Ei, măcar un cîrlionţ să le fac…”

Alte pasaje mi-au dat un profund şoc emoţional, şi anume momentele în care SS-iştii nazişti (poliţia lor secretă) interogau torturînd partizanele sovietice, cu aşa torturi ca: împunsul cu ace sub unghii, buturuga de sfărîmat oase sau violuri în masă. Cu toate acestea femeile sovietice, chiar dacă a trecut atîta amar de vreme nu îi scutesc de răspundere morală nici pe soldaţii Armatei Roşii, care violau femei (am văzut două nemţoaice moarte care aveau între picioare cîte o grenadă), ucideau pentru şnaps. Cu adevărat, războiul femeilor are altă culoare, alt simţămînt. Femeile nu sunt făcute să omoare, ci să dea viaţa. Adeseori prevala însă sentimentul de răzbunare pentru fraţii/soţii/părinţii sau copii ucişi de hoardele germane.

Mi s-a părut extrem de interesantă şi maniera în care autoarea a încercat să redea istoriile tuturor genurilor de combatante: felcere, geniste sau chiar aviatoare. Nu a trecut cu vederea şi aportul imens al bucătăreselor, care coceau pîine pentru sute de ostaşi, a spălătoreselor care curăţau manual mii de uniforme pînă făceau eczeme sau le cădeau unghiile. Multe din cele intervievate s-au temut să spună prea multe despre iubirea pe front, deşi toate au zis unanim că a fost dragoste şi acolo. Unele erau destul de introverte şi se temeau încă de mitul stalinist. Aceste Femei, pentru că anume cu majusculă trebuie înscrise, au avut însă şi o luptă continuă după Victorie. Erau stigmatizate pentru faptul că 4 ani au fost în compania permanentă a soldaţilor, erau etichetate ca uşuratice, deşi multe din ele pur şi simplu uitau că erau femei.

 

fragment-2

Cînd am pus punctul lecturii, am înţeles că sunt cu adevărat fericită. Trăim în pace şi cerul nostru nu e un pericol. Putem călca liniştit pe pămînt şi nici o mină nu ne va sfărîma în bucăţi. Copii noştri nu vor fi orfani, iar mamele noastre ne au alături. Putem iubi şi simţi fiecare clipă, fără să ne temem de duşmani sau gloanţe rătăcite. Pentru noi cîntă păsărelele şi soarele străluceşte la intensitate maximă. Tot ce ne rămîne e să trăim şi să mulţumim acelor Femei pentru munca lor titanică în făurirea Păcii Mondiale. Fără ele am fi fost doar nişte fantasme răzleţe într-o lume ruinată.

 

verso

Sper că v-am provocat interesul şi ne revedem la noi lecturi! Carpe diem, dragii mei!

Mulțumim, Corina Moisei pentru recenzie!
sursa: https://booksconnectingpeople.wordpress.com/2016/05/18/macii-rosii-ai-victoriei-razboiul-nu-are-chip-de-femeie-svetlana-aleksievici/

Cartea o găsiți aici la preț redus sau pe pagina noastră de facebook

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *