Markus Zusak și cărțile mesagerului

Markus Zusak și cărțile mesagerului

Librărie online vine cu o ofertă de Mai – primăvăratic! Pachetul Mesagerul + Hoțul de cărți a celebrului autor Markus Zusak

  • Hoțul de cărți este o carte pe care o citești repede, cu toate că la prima vedere cele 570 de pagini te sperie puțin, dar o citești repede pentru că nu îi poți da drumul. Trebuie să-i afli povestea lui Liesel. Și vei tremura alături de ea și vei zâmbi pentru ea, pentru că îți va cuceri inima încă de la început. Nu este o carte ușoară. Este extrem de profundă, iar subiectul este unul despre care noi știm mai mult sau mai puțin doar din cărțile de istorie sau din documentare. A fost o perioadă neagră în Germania și în lumea întreagă, iar povestea de față n13254162_700155656792279_4428758762493582444_ne arată una dintre fețele acestei perioade.
  • Mesagerul – Faceţi cunoştinţă cu Ed Kennedy – şofer de taxi, jucător prost de cărţi şi nepriceput la sex. Locuieşte într-o cocioabă, împarte cafeaua cu câinele său, Portarul, şi e îngrozitor de îndrăgostit de Audrey. Viaţa lui este marcată de o rutină paşnică şi de incompetent – asta până când nimereşte din greşeală în plin jaf bancar. Atunci apare şi şansa lui. Atunci Ed devine mesagerul. Alege să se implice, îşi face traseul prin oraş, ajutând sau rănind (când e cazul) până când mai rămâne o singură întrebare. Cine se află în spatele misiunii lui Ed?

Puteți comanda cărțile și pe pagina noastră de facebook sau la 078 92 91 88

 

 

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *