Recenzie: romanul Hotel Tropical, de Gaetano Longo– să vezi ca să crezi sau în căutarea timpului pierdut

Recenzie: romanul Hotel Tropical, de Gaetano Longo– să vezi ca să crezi sau în căutarea timpului pierdut

După ce am recenzat romanul O iubeam, de Anna Gavalda, Se numea Sarah, de Tatiana de Rosnay și Tema pentru acasă, de Nicolae Dabija iată că am ales următoarea carte ceva mai ‘’torid’’. Romanul Hotel Tropical, de Gaetano Longo este o carte mai diferită de lecturile mele obișnuite. Însă, unoeri e bine să citești și Altceva.

Personajele principale sunt destul de speciale, luând în calcul standartele noastre locale. Paolo Di Leo, de origine nobilă, obosit de viață venețian, plin de stres și prieteni falși, care vinde tot și se mută pe o insulă mică din Caraibe, Santo Tomás. Yeni, o tânără localnică, proprietara agenției de escortă de lux pentru turiști bogați și amanta președintelui. Mama Rosa, bătrânica ce are grijă de vecinul ei Paolo. Jose, fost traficant și partener de afaceri. Și Natasha, o femeie focoasă, dar care are un trecut mai mult sau mai puțin, de bărbat.

Mai pe scurt, autorul a plămădit personaje controversate într-un loc liniștit și idilic- un adevărat paradox poetic!

Așadar, începând cu titlul romanului, care este ușor de reținut, deja anunță cititorul despre un peisaj de poveste, calm și imperturbabil. Deci, acțiunea se petrece în Santo Tomás, un loc înnobilat prin soare, climă bună, liniște, femei frumoase. Pes curt, ideal pentru cei care au motive suficiente pentru a scăpa de griji și agitația occidentală.

Așa se întâmplă și cu Paolo Di Leo, ajuns în momentul vieții când liniștea sufletească cântărește mult mai mult decât toată bogăția agonisită timp de o viață. Ajuns pe insulă, de care se îndrăgostite de ceva vreme, cumpără un mic restaurant în parteneriat cu Jose, fost dealer de droguri. Și aproape întâmplător este numit Consul Onorific al Italiei în Santo Tomás. Însă, viața sa și cea a insulei sunt tulburate printr-o lovitură de stat.

Pentru protagonistul nostru viața minunată de relaxare și de angajament ocazional devine o amintire. Leul este forțat, împotriva naturii sale, să devenă un erou al revoluției. Astfel, acțiunea derulându-se pe planuri narative paralele: politica, mafie, droguri, iar în mijlocul ei povești de dragoste tandre.  Autorul reușește să mențină activă atenția cititorului prin lexemul său realist și plin de umor. De luat aminte, că Gaetano Longo este mai bine cunoscut ca poet și traducător, însă, iată reușește de minune să producă un roman bine închegat, cu personaje realiste, creând o acțiune destul de adevărată cu elemente fictive.  Romanul pare mai mult o parodie care poate fi citit ca un film. Iar protagonistul reușește să preia frâiele vieții sale, devenind liniștit, în ciuda a tuturor celor petrecute pe insulă, care îl va transofrma în erou.

15621835_809095375898306_464224804267214560_n

despre autor: Gaetano Longo, născut la 6.01.1964, în orașul Trieste, Italia este cunoscut ca poet, traducător și filosof al culturii. Autorul  a peste 100 de volume scrise sau traduse în limba italiană. A editat trei antologii de poezie cubaneze contemporane și șaptezeci de volume a autorilor precum Wole Soyinka, José Eduardo DeGrazia, Ion Deaconescu și Nicolae Dabija. autorul a douăsprezece colecții de poezie, dintre care unele traduse în mai mult de cincisprezece limbi.

Primul roman ” Libero. Storie di un oste triestino” (1999), a fost publicat în limba germană în 2011 de către editura Wieser (Austria).

El a primit mai multe premii, inclusiv Premio Sandro Penna (1995, locul al doilea), Premiul Festivalului Internațional de Poezie Struga Nova Makedonija (1997) și Premiul Internațional al Academiei Mihai Eminescu (2010) toate la categoria poezie.

Cartea o puteți comanda pe site-ul carteata.md sau la 0789 291 88

citate carte:

“-La vârsta mea am învățat să fiu atent. Cum spun chinezii: femeile sunt ca pachețelele de ceai, nu știi niciodată cât sunt de puternice până când apa nu începe să fiarbă.

-Proverbul acesta nu l-am auzit niciodată. E într-adevăr chinez?”

„O femeie poate să dea totul cu un zâmbet și să-l recupereze mai târziu cu o lacrimă.”

„-Dragostea nu are vârstă.

-Poate dragostea nu, dar eu da și nici nu mă plâng.”

„La douăzeci de ani ni se pare că avem lumea în buzunar și că aceasta există numai pentru dorințele noastre. La acea vârstă nu se pune preț pe viața proprie și nici pe a altora.”

„Un tânăr nu se gândește la altceva decât la propriile visuri și merge înainte încercând să le prindă din zbor.”

„Ne simțim plini de energie, ca și cum nimic nu ne-ar putea atinge, și astfel apar și cele mai multe nenorociri.”

„Eu sunt acum un ratat, nicidecum un inadaptat. Și o zic cu mândrie. Sunt unul dintre mulții ratați care decis să trăiască în aceste părți. Un ratat! Dar nicidecum un înfrânt!”

 

 

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *