Recenzie: romanul Se numea Sarah, de Tatiana de Rosnay

Recenzie: romanul Se numea Sarah, de Tatiana de Rosnay

Zakhor. Al Tichkah. (din limba ebraica)

Aminteşte-ţi. Nu uita niciodată.

Întotdeauna mi-au plăcut cărțile unde la final m-ai căutam încă vreo 200 pagini. Asta însemnând că autorul a reușit să câștige atenția cititorului și după lecturarea cărții sale. Una dintre ele a fost și romanul Se numea Sarah, de Tatiana de Rosnay. Au trecut deja două săptămâni de la citirea acestei cărți, însă mai am nevoie de alte trei  pentru a medita pe margina acestui subiect delicat din istoria mondială.

Cu toate că s-a scris numeroase cărți pe tema Holocaustului, romanul dat are un fler aparte. Autoarea îmbină foarte iscusit două planuri cronologice, astfel cititorul este pus în față parcă cu același Paris, însă atât de diferit!

Pe un plan iulie, 1942- viața fetiței Sarah, evreica de 10 ani și pe de alta 2002- Julia, jurnalista americană cu traiul la Paris.

Romanul începe cu arestarea în toiul nopții a familiei Sarei de către poliția franceză, însă fetița reușește să îl ascundă pe micuțul ei frate în dulapul lor secret. Ia cheia cu ea, fiind sigură că se vor întoarce peste câteva ore. Ah, de-ar ști Sarah că anume acest gest o va costa chiar viața ei. „ Singurul lucru care o bântuia era gândul la fratele ei. Se trezea noaptea, tremurând, cu gândul că-l lăsase închis în dulap. Lua cheia și se uita la ea cu durere și spaimă. Poate că până acum murise. Poate că murise de foame, de sete.”

Pe al doilea plan  mai, 2002 Julia, o jurnalistă americană, stabilită de mulţi ani la Paris şi măritată cu un francez, trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’ d’Hiv, cu ocazia comemorării a şaizeci de ani de la acest eveniment de tristă amintire în istoria Franţei. „Nu este ușor să scoți la lumină trecutul. Există surprize neplăcute. Adevărul este mai greu de suportat.”

În timpul investigaţiei sale, Julia descoperă întâmplător o serie de secrete de familie adânc îngropate, care o leagă de Sarah, şi simte nevoia de a reconstitui destinul tragic al fetei. Însă, ce va afla pe parcursul investigației sale îi schimbă radical viața. Divorțează, se mută înapoi în America și se îndrăgostește de nimeni altul decât în fiul Sarei!

Pe tot parcursul cărții, evenimentele sunt imprevizibile și te țin cu sufletul la gură. Autoarea înzestrată cu un condei puternic și plin de inspirație reușește să îți înmoaie inima cu istoria acestei fetițe. Izbutește pentru că are un copil unul dintre personajele principale? Sau pentru că este vorba de un eveniment care s-a întâmplat în realitate sau are o minte analitică și a reușit să transcrie acest eveniment cu elemente fictive atât de  bine? Cert este că după cum ne spune autoarea în ,,Cuvântul înainte”  la „Se numea Sarah”: „Personajele din acest roman sunt în întregime fictive. Dar câteva dintre evenimentele descrise sunt reale. În special cele petrecute în  vara anului 1942 în  Franța ocupată și mai ales marea razie de la Velodrome d’Hiver, care a avut loc pe 16 iulie, 1942, în inima Parisului. Aceasta nu este o lucrare istorică și nu se pretinde a fi.”

Recomand cu toată convingerea această carte, pentru necesitatea de a cunoaște și această parte tragică a istoriei franceze din timpul războiului și să învețe una dintre cele mai principale lecții din roman: Aminteşte-ţi. Nu uita niciodată.

despre autor:

Tatiana de Rosnay este scriitoarea franceză cea mai citită în Europa şi figurează, în 2009, alături de Dan Brown, Stephenie Meyer şi Stieg Larsson, printre primii,zece autori europeni de ficţiune.

Tatiana de Rosnay, romancieră născută în 1961 , în suburbiile Parisului, are origini engleze, franceze şi ruse. A lucrat o vreme ca jurnalistă pentru publicaţia Vaniry Fair, înainte de publicarea romanului de debut, L’Appartement Temoin (1992). Au urmat numeroase alte colaborări, cu reviste precum Psychologies sau Elle. În tot acest timp, Tatiana de Rosnay a continuat să publice mai multe romane în limba franceză, printre care Le coeur d’une autre ( 1 998), Le Voisin (2000), Spirales (2004), Moka (2006). Dar succesul definitiv a venit odată cu apariţia romanului Se numea Sarah (2007), prima carte scrisă de autoare în limba engleză. Foarte bine primit de public, dar şi de critică, romanul a fost ecranizat în 2010.

Cărți bune pe tema Holocaustului sunt și Noaptea, de Elie Wiesel; Geamantanul Hanei, de Karen Levine; Rugă pentru Kateřina Horovitzová, de Arnošt Lustig; Jurnalul Annei Frank, de Anna Frank. Dar voi ce carte cunoașteți pe această tematică?

Cartea o puteți comanda pe site-ul carteata.md sau la 0789 291 88

citate carte:

„Oare cât va supravețui fratele ei? se întrebă. Probabil că încă o așteaptă. Avea încredere în ea, avea încredere în ea fără ezitare. Nu suporta gândul că frățiorul ei o aștepta în întuneric. Trebuie să fie înfometat, însetat. … Dar oriunde era mai bine decât aici, își zise ea. Orice era mai bine decât acest iad.”

 

„Nimeni nu se uita la ei. Nimeni nu avea grijă de ei. Rareori li se dădea să mânânce. Erau atât de înfometați, încât mâncau iarba uscată. Nimeni nu îi liniștea.”

„ Fetița se întreba: polițiștii aceștia… ei nu aveau familii? Nu aveau copii? Copii la care să se întoarcă acasă? Cum puteau ei să se poarte așa cu niște copii? Li se spusese să facă asta sau procedau așa în mod firesc? Erau în realitate niște roboți, nu ființe umane.”

„Nimeni nu-și mai amintește. De ce ar face-o? Au fost cele mai negre zile din istoria țării noastre.”

Nota Bene:

Razia de la Velodromul de iarnă (în franceză La Rafle du Vélodrome d’Hiver sau La Rafle du Vel d’Hiv) a fost cea mai mare razie și operație de arestare în masă de evrei realizată în Franța în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Ea a avut loc la 16 iulie 1942 și a vizat în special evrei străini sau apatrizi (fără cetățenie) refugiați în Franța. Obiectivul operației a fost restrângerea numărului de evrei din Franța ocupată de germani, potrivit cu planurile naziste de nimicire a evreilor din Europa.

Regimul colaboraționist de la Vichy a mobilizat sub codul Vânt de primăvară (Vent printanier) poliția franceză pentru a participa la această operație: în Parisul (aflat sub ocupația Germaniei), circa 4,500 polițiști’ jandarmi și voluntari francezi au căutat și arestat circa 11,000 evrei. Într-o săptămână au fost arestați 13,152 evrei, inclusiv 4,115 copii.[1] De acolo ei au fost trimiși în lagărul de concentrare Drancy și în alte câteva locuri, în așteptarea deportării lor în lagăre de exterminare de pe partea din Polonia denumită de naziști „Guvernământul General”.

Mai puțin de o sută de persoane, dintre care nici un copil, au supraviețuit deportării.

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *